Mascaradă publică pentru Ghenadie Gîscă – Acum, Curtea Regală PAS ordonează și bufonii falsează

Chișinău, Moldova, 28 Jun, Nova Stories News — Suntem noua voce a realității în noua lume media.  Deși personajul care inițial a cheamat  la mobilizare, s-ar fi părut a fi cu gânduri bune, situația s-a schimbat dramatic. După enorm de multe semnale primite, din alte surse, și, desigur, din comentarii și discuții în spațiul public și online, deja vizibile în rețele sociale, care țin de tema bufoniadei organizate de unii, s-a aflat că există posibilitatea ca tot ceea ce a făcut așa numitul bufon-organizator de proteste — poate fi considerată doar o mascaradă publică. 

June 28, 2024, Nova Stories News

Campania SOLIDARITATE! cu Ghenadie Gîscă  în curând startul oficial

Vocea Ghenadie Gâscă — dușmanul poporului datorită acțiunilor sale de protest 

Un om, un artist, un suflet — Ghenadie Gâscă a fost considerat un dușman al poporului, în special datorită acțiunilor sale de protest ieșite din tiparele obișnuite — iar pentru asta regimul politic condus de Maia Sandu l-a reținut.

Mascarada publică pro Ghenadie Gîscă condusă de bufonul-ambulant Calivasillas

Cu toții ne exprimăm în suflet, gândire și prin cuvânt SOLIDARITATEA cu Ghenadie Gisca, însă cu toate acestea, există și persoane ce pot devia de la comportamentul normal într-o societate, indiferent de forma de guvernare a acesteia.

În sensul deja precizat, este deosebit de important să se înțeleagă clar că SOLIDARITATEA nu înseamnă nici mascaradă, nici denigrare publică.

Mascarada publică se vehiculează că a fost condusă de așa numitul în spațiul public “bufon-ambulant”, ce își contura de fiecare dată prin sfera media televizată — statutul său de om simplu, fără casă, fără masă care se plimblă cu o mașină de transport marfă, și trăiește la gazdă, cu chirie. Și ce credeți? Imediat ce au venit “vremurile bune”, bufonul ambulat s-a mutat la “casă nouă”, la propriu și la figurat. Prima casă nouă — direct la casa PAS.  A doua casă nouă —apartament super pentru trai, și, să nu omitem un moment. Știți care? Bufonul a primit statutul de gogoșar la “Curtea Regală condusă de PAS”.  Știți cum! Orice bufon-ambulant stradal — distrează oamenii, în timp ce un bufon-ambulant de la Palat, e și distractiv dar și gogoșar.  Și fiți atenți — el nu vinde gogoși stăpânilor. El vinde gogoși mulțimii, altor oameni ai societății. Dar cum deja oamenii s-au culturalizat, bufonul-ambulant își pierde trepatat credibilitatea publică, și de aceea trebuie să organizeze bufoniade, la cererea stăpânilor săi sau poate nu, chiar de unul singur.

Bufonul-ambulant Calivasillas a încercat să profite mediatic și de prezența mamei lui Ghenadie Gîscă

Bufonul-ambulant nu are limite, nu are principii de viață și nici suflet. E un simplu bufon.  Ba mai mult — lipsit de orice fel de resentiment, bufonul-ambulant a încercat să profite mediatic și de prezența mamei lui Ghenadie Gisca, ce venise la Curtea de Apel în susținerea fiului său, neștiind cine este de fapt bufonul Calabacillas, așa rebotezat Calivasillas. Știați că? Calivasillas este un bufon hapsân și calic (în sesul de a fi însetat după galbeni), după cum se zvonește de către “oamenii răi” de  la gura târgului despre el. De aici și proveniența numelui Calivasillas.

Bufonul Calivasillas de la Curtea Regală PAS cere și donații

Mai mult bufonul-ambulant Calivasillas de la Curtea Regală PAS, nu are nici măcar un minim de bun simț. El publică mesaje și fotografii prin care cere donații pentru eliberarea pe cauțiune a lui Ghenadie Gîscă. Iarăși un test al unui bufon hapsîn, de fapt o bășcălie a bufonului la adresa oricărui individ.

Știți ce? Prea multă importanță dăm acestui bufon Calivasillas. Deja știm cine el este, și vom ști și mai multe despre provocările din prezent și trecut ale acestui bufon-ambulant, imediat după lansarea oficială a campaniei SOLIDARITATE! cu Ghenadie Gîscă.

Planul prin care bufonul-ambulant CALIVASILLAS vrea să întoarcă spectacolul falsității în favoarea sa — riscă să fie dat afară în șuturi de la Palat

Da, bufonul-ambulant Calivasillas, comediantul nebunatic care degajă în jurul său o mireasmă florală înțepătoare specifică unor servitori de la Curtea Regală PAS, are și o variantă de rezervă prin care își va putea atinge scopurile și va putea să-și ajute stăpânii pentru a fi premiat, de stăpâni cu — un premiu de popularitate, iar de la publicul din lumea largă nu cu un premiu de prietenie, însă — cu o emoție stringentă a celor mulți ca bufonul-ambulant, căzut deja cu un picior în hazna, să nu alunece mai rău și să se înece cu rahat.

Dar, fraierii pe care bufonul îi caută cu interes pentru a-i stimula și manipula, au cam dispărut de pe planeta Pământ — iar de aceea Calivasillas bufonul-ambulant de la Curtea Regală PAS, a rămas fără popularitate. Și cum poți căpăta brusc o mare popularitate? Ar putea fi posibil. Știți cum? — Mizând pe emoțiile a milioane de persoane, pe care bufonul-ambulant cum credeți că îi consideră?  Vă spunem noi — îi consideră fraieri.

Ar putea fi posibil, dar deja nu mai este — din nefericire pentru bufonul-ambulant Calivasillas, care acum încearcă să joace un rol bonus, o variantă de rezervă. În disperare ca va pierde găletușele cu galbeni oferite de la Curtea Regală și că va fi aspru mustrat  de sfetnicii  Curții sau poate chiar dat afară pe în șuturi și huiduit, bufonul Calivasillas mai joacă încă o carte. Din păcate — cartea nu poate fi câștigătoare. Iata de ce. De fapt, iată planul.

Planul bufonului-ambulant de la Curtea Regală PAS — Calivasillas joacă ultima carte 

Planul Cauțiunea — După ce deja a pornit bufoniada ca parte integrantă a spectacolului stradal pe care bufonul-ambulant Calivasillas se screme intens să îl ducă la bun sfârșit pentru a nu risca să fie huiduit și disponibilizat pe motiv de neglijență în serviciu de la Curtea Regală a PAS, după ce a scos în stradă vreo 10 -15 oameni, unii clar vizibil proveniți din categorii sociale de persoane vulnerabile, după ce a regizat o scenetă în care se sfădea cu angajații Ministerului de Interne (MAI) pe motiv că aceștia asigură ordinea publică și nu permit accesul publicului în sala ședinței de judecată, probabil în scop de denigrare publică a MAI, după ce a fost în centru atenției printr-o scenetă în care strigă către un avocat, numindu-l debil și încercând să insinueze că avocatul a sărit la bătaie — nicidecum, nici vorbă de sărit la bătaie, avocatul s-a întors puțin mai brusc către bufon, cerându-i să nu-l filmeze.

Bufonul-ambulant de la Curtea Regală PAS — infiltrat sau trimis de stăpâni la protest cu pancarte mâzgălite cu mesaje ciudate

Nimeni nu contestă faptul că printre cei care au venit în fața Curții de Apel pentru a-l susține pe Ghenadie Gîscă se aflau și oameni cu intenții bune — însă, separat, cei aduși de bufonul Calivasillas probabil nu aveau nici un sentiment de solidaritate cu Ghenadie Gîscă, și probabil au fost trimiși de stăpânii săi în scop diversionist și nu numai.

Priviți textul afișat pe una dintre pancardele pictate de bufonul-ambulant Calivasillas: «Luați-vă mâinile de pe Gâscă Ghenadie». Vă închipuiți ce înțeles capătă un astfel de mesaj. Bufonul, scamator de profesie, a inversat probabil cu intenție numele cu prenumele, la bășcălie. Asta nu poate fi o greșeală. Poate fi considerată doar bătaie de joc. Haideți să punem creierul în mișcare. La vreunul dintre protestele mari organizate de-a lungul vremii ați văzut pe vreun afiș sau pancartă scris — Susținem Filat Vlad, Susținem Ghimpu Mihai, Jos Sandu Maia. Cu siguranță nu ați văzut așa ceva niciodată.

Mergem mai departe cu analiza bufoniadei.

După ce bufonul în stil caracteristic, a distribuit la protest câteva placate mâzgălite cu slogane pro Ghenadie Gîscă — clar, pentru a da credibilitate protestului, după ce a filmat cu telefonul întreg spectacolul sinistru, un fel de batjocură publică a celui pe care bufonul-ambulant l-a numit “cartofar”,  și desigur,  bufonul-ambulant Calivasillas a apelat la astfel de practici doar pentru a-l denigra pe Ghenadie Gâscă în fața stăpânilor, și, deasemenea pentru a reduce impactul public al cazului Ghenadie Gâscă, un caz extrem de deranjant pentru actuala putere politică, un caz  care deja a ajuns în atenția publică internațională. Culmea, cazul a ajuns în atenția publică internațională — și, cum credeți că s-a întâmplat asta?

Răspunsul: Cazul a ajuns în atenția publică internațională datorită ADEVĂRAȚILOR OAMENI SOLIDARI! cu Ghenadie Gâscă — totul publicat și comentat în sfera online.

Planul «Cauțiunea» și cele două variante aruncate ca la piață în ochii publicului

Priviți fotografia. Este o realitate faptul că bebe bufonică Calivasillas, are o gușă foarte vizibilă sub bărbie? O fi fost oare îndestulat bufonul la Curtea Regală PAS? Nu. Este o pură întâmplare că i-a crescut gușa. Oameni buni, dați-i bufonului un prosopel, un șorțuleț sau o batistuță mică pentru a și-o pune în jurul gâtului, și dați-i hrană în continuare. Și eventual un biberon, o suzetă sau o acadea.

Grăsuț, gușat, grăsunel bufonul-ambulant. La Palatul Regal al PAS, chiar dacă numai aparent, unii mai și muncesc,  și parcă nu au gușa atât de mare ca cea a bufonului. Hrănit bine bufonică, ce să mai vorbim — vremuri bune.

Iată partea cea mai importantă a Planului Cauțiunea. Ce urmează să facă bufonul Clivasillas de la Curtea Regală PAS?

În următoarele zile bufonul Calivasillas va ieși public și în online pentru a face anunțul mult aștepatat. Prima variantă — Calivasillas va flutura o hârtie și va spune că, iată, avem donații serioase de la susținătorii și simpatizanții lui Ghenadie Gîscă.  Eu, bufonul Calivasillas depun suma pentru cauțiune și cerem instanței să facă dreptate. Bufonul va continua și va spune: Vedeți câți oameni au sărit în sprijinul lui Ghenadie Gîscă și au donat sume serioase de bani? Și, bufonul va continua cu diverse vorbe neadecvate la adresa guvernării, cu strigături adresate celor din PAS, cu apelative la adresa Maiei Sandu, Recean sau alții — toate aceste false strigături bufonul-ambulant le face pentru a încerca să obțină credibilitate din partea publicului.

A doua variantă — Calivasillas va flutura o hârtie și va spune că: Sunt dezamăgit, ce se întâmplă cu voi oameni buni? De ce nu ați donat fonduri? Și, bufonul va continua cu diverse vorbe neadecvate adresate  publicului — ca și o mustrare pentru actul lor de nesusținere sau foarte mică susținere.

A treia variantă, desigur mai sunt și altele mai puțin semnificative, a treia, bufonul-ambulant Calivasillas alunecă cu totul în haznaua cu rahat și se îneacă. Stăpânii și finanțatorii îl abandonează, foștii creduli deja speculează, toți acei pe care bufonul i-a considerat “fraieri”, vor spune acum că vorbele bufonului Calivasillas nu mai valorează nici măcar doi arginți oxidați iar societatea îl va blama pe bufonul nărăvaș. Chiar șia așa, bufonul-ambulant nu se va opri — doar asta-i meseria lui, însă va fi desconsiderat și ignorat de societate.

Analiza nu se încheie aici. Iată ce se va întâmpla dacă cel puțin una dintre cele două variante îi vor reuși bufonului-ambulant Calivasillas.

Planul «Cauțiunea». Bufonul luptă cu sistemul și spurcă guvernanții: Voi sunteți Hoții! 

Prima.  Calivasillas, axat pe motivația că Planul Cauțiunea nu a dat greș, axat pe faptul că oamenii au donat sume semnificative în conturile deschise de el, axat pe o diversiune precum că, chiar el — bufonul, este cel care “luptă cu sistemul”, în sensul de a lupta pentru o justiție corectă, axat pe diversiuni și folosind tot felul de expresii de genul unor sintagme dubioase adresate public contra puterii politice, axat pe scenarita ieftină că el însuși, bufonul, a stat în arest datorită exceselor de putere aplicate de puterea politică, axat pe diverse sloganuri prin care atacă puterea politică pentru că nu a reușit să rezolve mari cazuri de corupție, bufonul va răcni din toți rărunchii către guvernanți: Voi sunteți Hoții.

Bun. Presupunând că Planul Cauțiunea va fi asul din mâneca unui bufon obosit și îmbuibat, spun unii, îmbuibat de cei de la Curtea Regală a PAS și, fiți atenți, în spațiul public online circulă diverse comentarii precum că bufonul Calivasillas poate fi al tuturor care oferă găletușe cu galbeni. Cine oferă, primește! Ce primește? — spectacol de la bufon. Deci asul din mâneca bufonului poate fi, accentuăm, poate fi acesta — Calivasillas devine erou național și demonstrează stăpânilor săi că Planul «Cauțiunea» a fost un real succes. Bufonul nărăvaș prinde credibilitate, este ridicat la rangul de bufon-șef, iar credibilitatea sa, a bufonului,  puterea politică o poate folosi în diverse scopuri. Mai mult, bufonul deja infiltrat în anturajul lui Ghenadie Giscă va încerca să demonstreze că el și doar el este “un prieten adevărat”, deși cu toți cunoaștem un aspect în viață, și anume, “pericolul iminent este totdeauna în spatele tău, te urmărește” sau varianta “pericolul vine de fiecare dată de lângă tine”.  Infiltrat și credibil, bufonul-ambulant reușește să aplice Planul Cauțiunea. Opinia publică, societatea îl ovaționează iar credibilitatea bufonului crește. Bufonul este salvat și nu se îneacă după ce a alunecat în haznaua cu rahat.

A doua. Calivasillas, axat pe motivația că Planul Cauțiunea a dat greș, blufează din nou. Ce va face? Calivasillas va ieși public și în online și adoptând o figură de om dezamăgit. Bufonul, falsând, va mustra în continuare guvernanții. Astfel, după toate cele întâmplate Calivasillas va sugera opiniei publice internaționale că nu există prea mare susținere în societate vizavi de cazul lui Ghenadie Gâscă, că este un caz obișnuit, iar în acest fel va reduce la maxim impactul și propulsarea cazului Ghenadie Gîscă în societate. Și, extrem de mare atenție aici. Bufonul a spus clar într-o secvență video filmată la protest: “Noi NU LUPTĂM pentru eliberarea lui Ghenadie Gîscă, noi doar vrem ca justiția să nu fie selectivă, iar fiecare cetățean să răspundă pentru ceea ce a făcut (..)” — în traducere: ceva de genul să facem, să construim un mare penitenciar și să-i închidem pe toți. Există posibilitatea ca un mare penitenciar să fie construit pe terenul fostului Stadion Republican, care până la urmă va intra în proprietatea Statelor Unite. Și cui ar trebui, și de ce ar trebui acolo o ambasada americană gigant? Ambasada americană ar putea fi înlocuită cu un penitenciar de mare capacitate pentru a-i caza temporar pe toți oponenții actualului regim politic — Acțiune și Solidaritate va fi mesajul afișat la intrarea în penitenciar. Și pentru ca spectacolul să fie în topul audienței, bufonul Calivasillas ar putea fi pus drept ofrandă, și astfel, va fi zidit între pereții groși ai penitenciarului.  Ce credeți? Este obosit bufonul, este oropsit de soartă, este falseor sau pur și simplu nici el nu înțelege ceea ce singur spune. Și da, știm, circulă comentarii de genul “așa prost bufon mai rar de întâlnit”.

Oameni buni, dați-i un “Bebek Şekeri Lolipop”  bufonului-ambulant Calivasillas, e dulce, aromat, gustos și se bagă în guriță — la copilașii mai mari este recomandat și pentru a înlocui biberonul. Efectul? — ei nu vor mai țipa de foame. Curtea Regală trebuie să se autosesizeze.

Bufonul ce a alunecat cu un picior în hazna este salvat — devine erou național și obține credibilitate dar este și »un prieten neasemuit» al tuturor

Ce reiese de aici? Prima — Erou național și credibil, Calivasillas poate fi folosit de puterea politică pe viitor, ca și “un adevărat prieten” al tuturor, infiltrat fiind, spun oamenii răi, un prieten al guvernării și desigur, ” prieten neasemuit” care a fost alături de Ghenadie Gîscă,  chiar dacă “cuvântul neasemuit” despărțit în silabe, cu siguranță ne va sugera altceva.  A doua. Calivasillas va sugera opiniei publice internaționale că nu există prea mare susținere în societate vizavi de cazul lui Ghenadie Gâscă, că este un caz obișnuit, iar în acest fel va reduce la maxim impactul și propulsarea cazului Ghenadie Gîscă în societate.

Cum vrea Calivasillas să distragă atenția opiniei publice internaționale după ce fenomenul Ghenadie Gîscă a început să facă înconjurul lumii în sfera online?

Și, surpriză! Mergem înainte. Știți cum își dorește Calivasillas să distragă atenția opiniei publice? Stop! O rectificare — opiniei publice  internaționale deja, asupra acestui subiect extrem de complicat care a luat o amploare deosebită și datorită principiului de SOLIDARITATE!  Iată și explicația: Calivasillas organizează un așa-numit protest prin care parcă se vrea a fi, chiar el, bufonul — marele erou.  Dar nu aceasta este esența. Priviți cine participă la protest. Vreo 20-30 de persoane vizibil provenite din medii de viață vulnerabile, un bufon cu un telefon și un megafon și restul angajați MAI aflați în timpul serviciului care asigură ordinea publică. Și nu de teama că aceste persoane vulnerabile social pot provoca dezordine, însă pentru că imaginea publică a instituțiilor nu trebuie deteriorată.

Bufonul hapsîn devine periculos. Concluzia ce se vrea evidențiată este un fals grosolan — 20-30 de persoane vizibil provenite din medii sociale vulnerabile

Pe o analiză succintă a tematicii exprimate mai sus, iată ce reiese: SOLIDARITATEA pentru Ghenadie Giscă este susținută de câteva pesoane probabil provenite din medii sociale precare, unii și dubioși.

Și da, iată care este SOLIDARITATEA cu Ghenadie Giscă. Asta-i SOLIDARITATEA pe care vrea să o scoată în evidență bufonul-ambulant Calivasillas. De ce? Răspunsul este următorul: Să amăgească publicul și să reducă la maxim impactul fenomenului numit — Ghenadie Giscă.

Dorința arzătoare a bufonului-ambulant? — să deturneze propulsia în societate a unui subiect extrem de complicat pentru actuala putere politică

Deci ce a făcut bufonul Calivasillas?  Iată răspunsul: A încercat să deturneze propulsia în societate a unui subiect extrem de complicat pentru actuala putere politică.  Puterea politică, ca și puterea politică, o fi ea, anume aceștia actuali, o casă de nebuni, dar ce facem cu OMUL Ghenadie Gisca? Un băiat talentat, bătăios, o voce, un om, un suflet. Dar ce facem cu cei care dețin puterea politică și nu au avut nici măcar o reacție la acest caz? Dar ce facem cu Ghenadie Giscă — cel hăituit, amendat excesiv, bruscat, ridicat deseori de angajații forțelor de ordine, și acum maltratat, încarcerat și schilodit? Dar ce facem dacă mâine poți fi chiar tu cititorule în locul lui Ghenadie Gisca? Tu sau mulți alții ca tine!

Vedeți? Aceștia sunt cei SOLIDARI cu Ghenadie Gîscă — a sugerat bufonul ambulant

Mai pe scurt bufonul a spus tuturor celor care formează opinia publică: Vedeți? Aceștia sunt cei SOLIDARI cu Ghenadie Giscă.  In traducere: Nici dracu nu-l susține pe Ghenadie Giscă, nici bomjicii de la Piața Centrală și nici nimeni.

Mai mult, bufonul Calivasillas, în aparițiile sale a încercat de fiecare dată să inducă în eroare opinia publică — l-a numit pe Ghenadie Gisca ca fiind un fel de cartofar, un vânzător de cartofi. De ce? Păi știți câte cazuri de acest gen, în care comercianții de produse stradale sunt ridicați de forțele de ordine se întâmplă zilnic? Foarte multe! Deci, rolul bufonului Calivasillas a fost unul principal — într-un film in care stăpânii săi sau nu, l-au repartizat. Dar omenirea s-a trezit, PANDEMIA a trezit la viață și a ridicat la luptă societățile lumii întregi.

Diversiunea și minciunile bufonului induse opiniei publice: «Arestarea cartofarului Ghenadie Gîscă este un avertisment al PAS și al Maiei Sandu pentru toți comercianții»— a zbierat bufonul

Un bufon în nebunia sa poate fi de-a dreptul cretin?  Nu știm!  Răspundeți voi la această întrebare. Dar răspunsul este evident: Numai un cretin poate fi dornic de a promova o asemenea mascaradă diversionistă.

Încă una. Și bună! Bufonul Calivasillas a șters de pe conturile sale unele secvențe video ori le-a reînregistrat sau chiar editat, ne-au atenționat persoane. Ca exemplu. Într-un material video Calivasillas, în nebunia specifică oricărui bufon, spunea că arestarea lui Ghenadie Giscă este un semnal venit de la puterea poilitică, de la puterea deținută de cei din formațiunea Acțiune și Solidaritate al cărui exponent este Maia Sandu. Da, spunea bufonul, că este vorba despre un semnal de intimidare al puterii PAS dat pentru toți comercianții. Și uite așa de la SOLIDARITATE! cu Ghenadie Giscă, bufonul Calivasillas și-a dorit să reducă impactul uriaș al subiectului care poate face acum și aici istorie  — cazul Ghenadie Gâscă. Și, bufonul hapsîn, nu și-a dorit doar să reducă impactul în societate acestui fenomen intitulat acum — Ghenadie Gâscă, dar a vrut să denigreze imaginea publică a lui Ghenadie Gâscă  și să distanțeze atenția publică de la un subiect major, să păcălească publicul.

Calivasillas de la Curtea Regală PAS intrat cu un picior în hazna — nu înțelege că există o reală solidaritate și există umanitate

Bufonul Calivasillas și restul hoardei de saltimbanci nu au înțeles însă un singur aspect deosebit de important: Valul odată pornit, nu mai poate fi oprit! Oamenii nu dorm, nu-s proști, ei s-au trezit, există UMANITATE, există SOLIDARITATE.  Da, există și este vorba despre SOLIDARITATE! cu Ghenadie Gîscă. La modul corect și real în cadrul unei campaniei social-umaniste. Distribuim și mergem înainte. Campania continuă și lansarea oficială va fi în curând. Va fi un adevărat suport public din întreaga lume! Veți vedea.

Adevărata campanie SOLIDARITATE! cu Ghenadie Gîscă este aici și în curând pe 35 de instrumente media online!

Campania social-umanistă SOLIDARITATE! cu Ghenadie Gâscă se desfășoară în diferite limbi de circulație internațională. Campania este axată pe APRECIAREA DEMNITĂȚII UMANE ȘI A LIBERTĂȚII.

Această campanie este pentru toată lumea, oamenii obișnuiți din orice țară pot SPRIJINI această campanie axată pe UMANITATE. Este vorba despre o campanie fără bariere între țări și continente, fără bariere între oameni și naționalitate. O campanie SOCIAL-UMANISTĂ intitulata: Și eu declar SOLIDARITATE! cu Ghenadie Gâscă, Și eu mă declar SOLIDAR! cu Ghenadie Gîscă, o campanie de susținere are ca principiu de bază UMANISMUL — ca doctrină și ca mișcare culturală și socială ce datează din sec. al XIV-lea – APRECIAREA DEMNITĂȚII UMANE și a LIBERTĂȚII.

SMS/chat pentru participanții la campania SOLIDARITATE! cu Ghenadie Gîscă aici: https://bsky.app/profile/novastoriesnews.bsky.social

AFIȘE/bannere de susținere pentru participanții la campania: Și eu mă declar SOLIDAR! cu Ghenadie Gâscă puteți descărca aici: https://mastodon.social/@NovaStories

Campania SOLIDARITATE! cu Ghenadie Gîscă – VIDEO SPOTURI

СОЛИДАРНОСТЬ! с Геннадием Гыскэ – Spot 2

SOLIDARITATE! cu Ghenadie Giscă – Spot 3

СОЛИДАРНОСТЬ! с Геннадием Гыскэ – Spot 4

Sunt SOLIDAR! cu Ghenadie Gîscă – Spot 5

SOLIDARITATE! cu Ghenadie Giscă – Banner (afiș de susținere) -1

SOLIDARITATE! cu Ghenadie Giscă – Banner (afiș de susținere) -2

SOLIDARITATE! cu Ghenadie Giscă – Banner (afiș de susținere) -3

SOLIDARITATE! cu Ghenadie Giscă – Banner (afiș de susținere) – 4

SOLIDARITATE! cu Ghenadie Giscă – Banner (afiș de susținere) – 5

SOLIDARITATE! cu Ghenadie Giscă – Banner (afiș de susținere) – 6

SOLIDARITATE! cu Ghenadie Giscă – Banner (afiș de susținere) – 7

June 28, 2024, Revoluția Realității, Opinie, Realitate, Nova Stories News

 

28 Jun — Nova Stories News —  Testele tehnice sunt în desfășurare și nu au încă termene limită. Nu estimăm momentan o dată exactă a lansării Nova Stories News, dar cu siguranță va fi in acest an, 2024. Chiar și așa, în modul test, pot fi accesate informații  — www.novanews.info.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Nova Stories își schimbă web (graphic) design-ul, întreg conținutul editorial și politica editorială. Some errors may occur!

SOLIDARITY! with Ghenadie Gâscă APPRECIATION OF HUMAN DIGNITY AND FREEDOM 

Campania SOCIAL-UMANISTĂ — SOLIDARITATE! cu Ghenadie Gîscă

X