Pigojin și armata privată Wagner încearcă o lovitură de PALAT cu centrul de comandă la Rostov

Views

S-a dat alerta în Federația Rusă, imediat după ce armata privată Wagner condusă de Evghenii Prigojin ar fi ocupat orașul Rostov și structurile militare din regiune. Situația rămâne tensionată în toată țara, inclusiv la Moscova, unde obiectivele importante sunt deja plasate sub protecție sporită. Pe străzile din unele orașe au apărut blindate și tehnică militară.

Șeful trupelor Wagner lansase deja un avertisment verbal

Încă de vineri, 23 iunie, Prigojin a anunțat că  armata rusă că a bombardat poziţiile companiei militare private. Șeful Wagner a atenționat imediat că îi va pedepsi pe cei vinovaţi. El a cerut forțelor din subordinea Ministerului Apărării să nu opună rezistenţă, în caz contrar, vor fi „eliminate imediat”.

De asemenea, Evghenii Prigojin a  spus că dorinţa de a pune capăt „haosului” nu este „o lovitură de stat”, ci un ”marş pentru justiţie”.  După cele spuse de Prigojin,  operaţiunea militară din Ucraina nu va fi afectată  de acţiunile Wagner. Potrivit lui, după ce „se vor ocupa” de cei care îi „anihilează” pe soldaţii ruşi, luptătorii Wagner vor reveni pe frontul de luptă pentru a duce la bun sfârșit operațiunea specială militară din Ucraina.

Prigojin: Șoigu a ascuns la morga din Rostov 2000 de cadavre ale rușilor căzuți în luptă 

Majoritatea militarilor ne susțin cu căldură. Primim mesaje: „În sfârșit, va veni justiția în armată! În cele din urmă, vă veți asigura că vom primi muniție și nu vom fi carne de tun!” Tocmai acum a venit informația: la morga de la Rostov, ministrul Apărării a ordonat ascunderea a 2.000 de cadavre, care sunt ținute acolo pentru a ascunde pierderile”, a spus Prigojin.

După declarațiile lui Prigojin, FSB a inițiat un dosar de instigare la rebeliune armată, potrivit agențiilor ruse de presă. Comitetul Național Antiterorism i-a cerut lui Prigojin să oprească „acțiunile ilegale”.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Nova Stories își schimbă web (graphic) design-ul, întreg conținutul editorial și politica editorială. Some errors may occur!

Nova Stories se schimbă. The website is technically testing now!