Un influencer îl suspectează pe ministrul DEZVOLTĂRII ECONOMICE că ar fi consumator de PRAFURI ALBE

Views

Cunoscutul influencer de la Chișinău, care reușește să atragă de cele mai multe ori publicul prin intermediul rețelelor sociale a răbufnit după ce l-a observat pe ministrul dezvoltării economice, Dumitru Alaiba, într-o stare de vizibilă excitare neuronală, cu ochii deloc limpezi, chiar cu urme de roșeață în jurul ochilor și cu o pată de culoare albă sub nas.

„Făina” pare să-l fi excitat la culme pe ministrul în cauză, care gesticulează, face mișcări bruște, se apleacă, nu prea reușește să-și găsească cuvintele potrivite pentru a se exprima în fata publicului spectator, per general nereușind să se autocontroleze.

Influencerul a repostat pe contul său de youtube un filmuleț pe care ministrul Alaiba îl publicase pe o altă rețea socială. Personajul în cauză conduce Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării în cabinetul condus de premierul Dorin Recean, până de curând, fost consilier prezidențial și apropiat al Maiei Sandu. Deasemenea, Dumitru Alaiba a fost unul dintre persoanele din anturajul fostului premier Vlad Filat – condamnat la nouă ani de detenție după denunțul politicianului Ilan Șor care a declarat că i-a dat mită lui Filat în sumă de 250 milioane de dolari.

Autorul video postării de pe contul de youtube, îl suspectează Dumitru Alaiba că ar fi consumator de prafuri albe. După publicare materialului video, internauții au postat comentarii extem de amuzante, ce îl iau în râs pe protagonistul Dumitru Alaiba. 

Comentatorii nu au ezitat să pronunțe diverse sintagme deosebit de amuzante precum: „zăpadă columbiană”, „mai miroase cîte ceva bun”, „sub faina asta albă s-a propus și aparatul de casa la patentari”, „el este narcoman” sau zăpadă albă.

Reamintim că, cu un an în urmă același Alaiba a stârnit interesul presei datorită unui bandaj pe care îl purta deasupra ochiului. La acea vreme, în calitate de ministru al economiei, acesta efectua o vizită în teritoriu. 

img-4

„Ce am pățit? Un accident. Nu un accident cu mașina. Am căzut și m-am lovit. La ora 9 dimineața, duminică”, a declarat atunci Dumitru Alaiba, imediat după ce pe pagina ministrului a fost publicată o imagine din spital. El spune că „a avut un accident tâmpit de tot”, fără a oferi mai multe detalii, și le-a mulțumit doctorilor de la  pentru ajutorul acordat.

În toamna anului 2022 același Alaiba a fost implicat într-o altă escapadă. Acesta a fost surprins într-o stare de euforie mentală în Parlament. 

Imaginile cu Dumitru Alaiba aflat la șezătoare chiar în timpul unei ședințe parlamentare au invadat spațiul online, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Alaiba nu face nimic în Parlament după „o doză de făină” – a comentat politicianul Gheorghe Cavcaliuc.

„Doamne, cu ce a greșit poporul nostru de l-a pedepsit atât de dur, aducând în fruntea țării și la funcții importante în stat mincinoși, leneși, narcomani, escroci, ipocriți, agramați, fățarnici? Acest individ Alaiba nu face nimic decât să se „relaxeze” în Parlament după o doză de făină și încă a avut tupeul să vină zilele trecute la televiziune mințind poporul că ei muncesc foarte mult ” – a comentat liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc.

img-5

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Nova Stories își schimbă web (graphic) design-ul, întreg conținutul editorial și politica editorială. Some errors may occur!

Nova Stories se schimbă. The website is technically testing now!